Tochitură de ciuperci și nuci brazilia

puternic antioxidantă, bogată în Seleniu, Vitamina A și C

Tochitura de ciuperci raw vegan
© retetecugust.com
Grad de dificultate: Ușor Timp de lucru: 15 min. Număr porții: 2-4
Prelucrare anterioară :2 ore hidratare nuci
Ustensile folosite :robot cu lamă S

Acest preparat este un exemplu despre ce puteți face cu ce rămâne în frigider. Din punctul meu de vedere există două moduri de a prepara mâncare : intuitiv și științific. Modul intuitiv se bazează pe ceea ce simți și nu necesită măsurători și indicații stricte, iar modul științific se bazează pe ceea ce știi și ai experimentat și are indicații și măsurători destul de stricte. De obicei, orice persoană are câte puțin din fiecare dar unul dintre ele este predominant.

Eu sunt o persoană ce gătește într-un mod intuitiv, adică adaug ingrediente care mi se par mie că se potrivesc, după culoare și după gust, măsurarea cantității se face relativ la celelalte cantități și este bazată pe o senzație, care îmi spune că este de ajuns, pe care o simt în plexul solar sau în capul pieptului. Astfel prepararea unei mâncări pentru mine este un moment de relaxare și bucurie, unde toate merg ca unse, fără prea multă analiză sau reguli. În timp ce prepar, gustul sau senzația pe care doresc să o am de la acea mâncare este intens prezentă în mintea și simțurile mele. Deși folosesc și modul științific, prin experiență și cunoștințe, modul intuitiv este cel de bază pentru mine și cel care mereu îmi aduce un rezultat delicios. Voi cum gătiți de obicei ?

Această tochitură este delicioasă prin simplitatea ei iar combinația de nuci brazilia cu ciuperci și roșii uscate este absolut extraordinară la gust. Este ideal pentru a înlocui o umplutură pentru ardei, dovlecei sau alte legume sau ca și aperitiv. De asemenea poate înlocui carnea, pentru cei ce sunt la început și caută un gust asemănător.

Unele dintre cele mai impresionante și importante beneficii pentru sănătate ale nuci de Brazilia includ capacitatea de a ajuta la stimularea creșterii și regenerării celulare, îmbunătățirea procesului digestiv, stimularea sănătății inimii, echilibrarea funcției hormonale, îmbunătățirea sistemului imunitar, reducerea riscului de cancer, creșterea fertilității masculine, pierderea în greutate, sănătatea pielii și reducerea semnelor de îmbătrânire.

Nucile Brazilia sunt bogate în seleniu, care joacă un rol major în funcționarea corectă a glandei tiroide. Glanda tiroidă este locul în care sunt produși, distribuiți și reglați unii dintre hormonii cei mai importanți din organism. Prin asigurarea funcționării corecte a glandei tiroide, concentrația ridicată de seleniu va asigura susținerea tuturor proceselor din corp și a unui metabolism ce funcționează corect. Doar două nuci Brazilia satisfac doza zilnică de Seleniu. dacă doriți să știți mai mult despre importanța seleniului citiți articolul Seleniul – un element esențial în detoxifierea corpului.

Pe lângă o sursă excelentă de seleniu, acest preparat este bogat în Vitamina C și Vitamina A, două vitamine foarte importante cu proprietăți de curățare și regenerare a întregului organism.

Ingrediente:

  • 4 ciuperci medii
  • 1 ceapă mică
  • 1/2  rădăcină pătrunjel (50 g)
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/2 lingură ulei de susan
  • tarhon, cimbru uscat
  • 10 nuci braziliene
  • 1 ardei roșu lung mediu
  • 1-2 bucăți roșii uscate la soare
  • 3-4 foi varză china sau salată romană
  • 1 lingură de sos de soia Tamari(opțional)

Mod de preparare :

Nucile braziliene se hidratează 2 ore.

Se pun toate ingredientele în robotul de bucatarie, mai puțin foile de varză china, și se procesează la viteza mică sau pe modul Pulse.

Se pune compoziția pe foi de varză și se consumă ca atare.

Are un gust foarte bun și interesant dat de combinația de nuci braziliene și tarhon.

Proprietăți nutritive per 100 g

Vitaminele și mineralele sunt menționate în ordinea importanței lor din punct de vedere al satisfacerii dozei necesare zilnice.

SunIconCALORII

AppleIconCARBO

OilIconGRĂSIMI

LeafIconPROTEINE

WaterDropIconAPĂ

WheatIconFIBRE

124.5 Kcal.5.3 g9.9 g3.3 g78 g2.7 g
VITAMINEC(63%DZR), A(41%DZR), B6(15%DZR), Folați, B1, B2, B3, B5, B1, E, K
MINERALESe(412%DZR), Cu(36%DZR), Mg(18%DZR), P(18%DZR), Mn, Zn, K, Fe, Ca

Proprietăți senzoriale

Gustul este dens, intens și puternic stabilizator. Ne inspiră să ne ducem mintea spre noi orizonturi dar ne și ține bine plantați în pământ. Are rol nutritiv și de construcție dar în același timp și de curățare și eliminare a toxinelor. Prin textura crocantă, mirosul atrăgător și gustul ce ne gâdilă plăcut papilele gustative, ne trezește și ne face atenți la momentul prezent.

ColorPaletteIcon
PALETA CULORI
TasteIcon
GUST și MIROS
maron, alb și roșucondimentat sărat umami cu puțin dulce, astringent și amar


Anunțuri publicitare
Despre Celeste G. 256 de Articole
Celeste promovează un stil de viață sănătos nu numai pentru corp, dar si pentru minte și suflet. Este o fire curioasă, pătrunzătoare și clară, un health-food junkie cu o determinare puternică de a descoperi noi nivele de conștiență și de a explora necunoscutul. Dacă vă plac articolele, nu uitați să îi susțineți munca prin share și like.

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

    • Merge si cu blenderul, dar trebuie sa le pui pe fiecare separat si sa ai grija sa nu se faca pasta :). Le pui la viteza mica sau dai pe pulse si ar trebui sa fie ok. Spor !