Bomboane delicioase coco-choco

Ciocolată naturală făcută în casă

© retetecugust.com
Grad Dificultate: Ușor
Timp Lucru: 
Nr. Porții: 30 bomboane
Pregătire în avans : 
nici una.
Timp Detaliat : 
20-30 min. + 30 min. la congelator
Ustensile folosite : 
blender

Dorința de ciocolată cu cocos, simpla și cremoasă mi-a îmbiat simțurile și formele de bomboane neutilizate înca, îmi făceau cu ochiul de pe raft - deci nu am mai stat mult pe ganduri și am făcut bombonele. Se fac foarte ușor și durează mult, deoarece câteva bomboane ne sunt de ajuns, o bomboană având în jur de 50-60 de calorii.

Planta de cacao este una din plantele foarte puternice în efectele pe care le are asupra corpului uman. Din timpuri imemoriale, aceasta era flosită în ritualuri de comuniune cu natura, de a atinge stări supraconștiente și a concentra și a prelungi durata efectelor altor plante. Este o plantă respectată și iubită, toate darurile ei fiind foarte apreciate. Culoarea foarte închisă o leagă de necunoscut, de inconștient și de toate lucrurile nevăzute ce există în interiorul nostru. Este o sămânță a iubirii și cunoașterii, ce odată plantată, crește și extinde modul nostru de a vedea lumea exterioară și cea interioară.

Fructele de cacao sunt un deschizător al inimii și promovează dorința de cunoaștere și regăsire a înțelepciunii noastre sufletești. Pentru cei ce fac meditație cacaoa poate juta la liniștirea minții și conectarea cu spațiul intern de contemplare. De-asemena susține înțelegerea rapidă a lucrurilor și integrarea acestora în ființa noastră. Puțină cacao ne face mai binevoitori, mai blânzi și mai atenți cu cei din jurul nostru.

Beneficiile de sănătate ale fructelor de cacao includ diminuarea efectelor de tensiune arterială crescută, colesterol, obezitate, constipație, diabet, astm bronșic, cancer, sindrom de oboseală cronică și diverse boli neurodegenerative. Este benefică pentru vindecarea rapidă a rănilor, îngrijirea pielii și ajută la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și a sănătății creierului. Are proprietăți de îmbunătățire a dispoziției și exercită efecte protectoare împotriva neurotoxicității. Fructele de cacao au calități antiinflamatorii, antialergice, anti-carcinogene și antioxidante.

Aceste bomboane din cacao sunt create cu ingrediente organice și crude, astfel toate proprietățile benefice ale fructelor de cacao sunt păstrate. De ceva vreme observ că există ciocolată crudă pentru a fi cumpărată de la magazine și acest lucru mă bucură. Deși cele făcute cu mâna ta vor fi mereu mai bune, este bine că încep să existe din ce în ce mai multe alternative. De ce spun că cele făcute de mâna ta sunt mai bune ? Pentru că orice aliment sau preparat făcut de tine se va adapta la energia și necesitățile tale, tu știind mai bine de ce ai nevoie în fiecare moment.

Ingrediente:

  • 125 g unt de cacao
  • 75 g cacao pudră
  • 1 linguriță de guarana pudră
  • 10 lingurițe de cocos fulgi
  • 4-5 linguri sirop de agave
  • 2 linguri ulei de cocos lichid
  • o jumătate de linguriță vanilie burbon praf

Mod de preparare :

Untul de cacao și uleiul de cocos se topesc la baine-marie. Aveți grijă să pregătiți bolul, toate ingredientele de care aveți nevoie și ustensilele necesare, înainte să puneți untul la topit, pentru că untul de cacao se întărește la loc destul de rapid ... și trebuie lucrat rapid și cu atenție.

Pregătiți bolul în care puneți toate ingredientele în afara de unt-uri și de nectarul de agave. Eu de obicei folosesc o cană mai înaltă de plastic transparent.

Dupa ce se topesc unturile le adăugați și pe ele în bol. Amestecați bine să nu rămână cocoloașe de cacao și apoi adăugați nectarul de agave, lingură cu lingură, și gustați ca sa fie dulce pe placul vostru. Puteți folosi lingura de lemn pentru a amesteca, sau un blender de mână.

Eu am avut mai multe forme pentru bomboane pe care le-am folosit, forme din slicon foarte drăguțe. Am turnat crema obținută în forme și le-am pus la congelator 30 minute.  Dupa ce s-au întărit le-am scos din forme și apoi ... cum spune David Wolfe ... live and go to heaven !

Se pot păstra în frigider sau în cameră, dacă în cameră nu sunt mai mult de 25-30 grade C.

Cutiuțe cu bomboane realizate pentru colegii mei :).

Proprietăți nutritive per 100 g

Vitaminele și mineralele sunt menționate în ordinea importanței lor din punct de vedere al satisfacerii dozei necesare zilnice.

SunIconCALORII

AppleIconCARBO

OilIconGRĂSIMI

LeafIconPROTEINE

WaterDropIconAPĂ

WheatIconFIBRE

673.2 Kcal.13.5 g62 g6.1 g7.6 g7.4 g
VITAMINEB6, B2, B5, B1, K, C
MINERALEMg(61%DZR), Fe(24%DZR), K(11%DZR), Mn, Cu, Ca, P, Se, Zn

Proprietăți senzoriale

Pe lângă elementele nutritive observabile, cacaoa deține și altele extrem de importante, cum ar fi un conținut mare de antioxidanți și substanțe ce au un efect energetic, dar în același timp calmant pentru sistemul nervos. Culorile contrastante din această combinație ne împământează și în același timp ne deschid porțile cerului, stimulându-ne imaginația.

ColorPaletteIcon
PALETA CULORI
TasteIcon
GUST și MIROS
maro închis și albcondimentat, amărui și dulce



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 237 de Articole

Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

6 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

  1. Aceste coco-cho minunate arata senzational. Cred ca ar fi super de oferit in dar. O sa le introduc cu siguranta in partea a doua a deserturilor cadou pentru vegani din cadrul blogului de pe site-ul meu. Felicitari!

    • Buna Nicolae,
      Poti gasi la beorganic,magazinele naturalia, ki-life sau la alte magazine de genul acesta. Poti folosi si vanilie betisoare, praful de vanilie se razuieste de pe acestea.

  2. Buna! Tocmai v-am descoperit si vreau sa va felicit pentru ceea ce faceti si sunteti.
    As vrea sa va intreb de unde va procurati voi untul de cacao? Multumesc.
    Va doresc succes in continuare si cat mai multe postari.