Pateu de ciuperci şi seminţe de dovleac

Drob raw vegan

pateu de ciuperci raw vegan
Grad Dificultate: Ușor
Timp Lucru: 
Nr. Porții: 8-9 cuburi
Pregătire în avans : 
2-3h ciupercile la deshidratat
Ustensile folosite : 
robot cu lamă S

Acest preparat se potrivește foarte bine pentru masa de paște, deoarece are un gust apropiat de gustul de pateul de ficat sau de drob. Știu că cei care mănâncă în mod crudivor sau vegan, de ceva timp, nu au nevoie de înlocuitor de gust, ca și mine de altfel, dar acesta este gustul cu care seamănă :) și îi poate ajuta foarte mult pe cei ce sunt la început în acest tip de dietă.

Ciupercile sunt unele din puținele alimente care conțin un pic de Vitamina D și Vitamina B12. Fructele mai pot conține Vitamina D, dar de obicei cantitatea este neglijabilă. Beneficiile pentru sănătate ale ciupercilor includ ajutor la scăderea nivelului de colesterol, protecție pentru diferite tipuri de cancer și diabet. De-asemenea, ajută la scăderea în greutate și susțin sistemul imunitar.

Rolul ciupercilor în natură este extins, dar una din funcțiile lor principale este de curățare și transformare a toxinelor în alți compuși utili. Același efect benefic îl au și în interiorul organismului nostru, ajutându-ne să ne curățăm și astfel să înlăturăm mediul în care se pot dezvolta afecțiunile nedorite. Bineînțeles, puterea de detoxifiere a ciupercilor depinde de tipul lor, dar oricare dintre ele ne ajută în acest aspect.

Ciupercile sunt un aliment ideal pentru diabetici. Ele nu au grăsimi, nu au colesterol, și conțin un nivel scăzut de carbohidrați, un conținut ridicat de proteine și o multitudine de vitamine și minerale. Mai mult, ele conțin anumiți compuși care contribuie la buna funcționare a ficatului, a pancreasului și a altor glande endocrine, favorizând astfel formarea insulinei și reglarea adecvată a acesteia în tot corpul.

Conținutul ridicat în Vitamina A, Vitaminele B și minerale, al acestui preparat îl recomandă pentru cei ce doresc să slăbească, pentru stimularea imunității, pentru regenerarea și întreținerea țesuturilor și sistemului cardiovascular.

Ingrediente:

  • 16 ciuperci albe medii
  • 1 cartof dulce mare
  • 1 morcov mare sau 2 medii
  • 1 ceapă roșie
  • 2-3 căței de usturoi
  • 100 g de făină de semințe de dovleac
  • 1 lingură de sos de soia
  • 1 linguriță de rozmarin
  • cimbru, boia dulce

pateu de ciuperci raw vegan

Mod de preparare:

Ciupercile se marinează în puțin sos de soia, oțet de mere și ulei de măsline, apoi se deshidratează timp de 2-3 ore. Dacă nu aveți deshidrator, lăsați-le la marinat 2-3 ore.

Cățeii de usturoi se pun în robotul cu lamă S și se mărunțesc. Se adaugă în robot cartoful dulce, morcovii și se mărunțesc bine. Ceapa roșie se mărunțește și ea cu ajutorul robotului de bucătărie, nu foarte tare astfel încât sa nu se distrugă. Toate ingredientele mărunțite se pun într-un bol, pe măsura ce se mărunțesc la robot. Ciupercile deshidratate se mărunțesc și ele cu ajutorul lamei S a robotului de bucătărie și se adaugă în bol, peste celelalte ingrediente.

Semințele de dovleac se fac faina foarte fina cu o râșnița de cafea sau orice alta râșnița. Adaugăm făina de semințe de dovleac și celelalte condimente în bolul în care preparam, și amestecam foarte bine pana se leagă tot. Am terminat :), acum îl putem așeza în farfurii sub orice formă dorim. Îl putem pune și în forma de chec, așa cum se servea drobul, sau sa îl facem sub formă de chifteluțe.

Propunere de servire :  împreună cu roșii proaspete / salate de verzituri și vlăstari / salate de legume foarte simple.

Proprietăți nutritive per 100 g

Vitaminele și mineralele sunt menționate în ordinea importanței lor din punct de vedere al satisfacerii dozei necesare zilnice.

SunIconCALORII

AppleIconCARBO

OilIconGRĂSIMI

LeafIconPROTEINE

WaterDropIconAPĂ

WheatIconFIBRE

122.9 Kcal.8.4 g7.1 g6.7 g80 g2.6 g
VITAMINEA(192%DZR), B2(20%DZR), B3(18%DZR), B6(18%DZR), B5(18%DZR), B1, C, Folat, Colina, E, D, B12
MINERALEMn(50%DZR), Cu(41%DZR), P(34%DZR), Mg(30%DZR), Zn(19%DZR), Se(12%DZR), Fe(11%DZR), K, Na, Ca

Proprietăți senzoriale

Aromă foarte intensă, puternică și pătrunzătoare ce te trezește și te înrădăcinează. Culorile închise ne creează confort și relaxare stabilind o bază bună pentru rolul de curățare al altor proprietăți.

ColorPaletteIcon
PALETA CULORI
TasteIcon
GUST și MIROS
maro, roșu închissărat, condimentat, astringent, amărui cu puțin acrișor, dulce și umami



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 243 de Articole

Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

5 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

    • Buna Brandusa, cartoful dulce nu este ca si cartoful cu care suntem noi obisnuiti. Este foarte dulce si are gust bun. Dar il poti inlocui cu morcov daca nu iti place :). O zi frumoasa !

  1. Am facut si am pus si sos de soia. In loc de faina de semite de dovleac am pus de susan , si am uitat sa pun cartoful. Dar a iesit tare buna. Multumesc