Supă cremă de dovleac în lapte de cocos

supa de dovleac in lapte de cocos
Grad Dificultate: Ușor
Timp Lucru: 
Nr. Porții: 1400 ml. supă
Pregătire în avans : 
nici una.
Ustensile folosite : 
blender, extractor de suc

Este vremea dovleacului plăcintar,  peste tot în piețe oriunde îți muti privirea te întâmpină un dovleac mare și galben sau mai mic și colorat. Până anul trecut, când am mai preparat aceasta prăjitură nu credeam ca se poate mânca crud. Dar am fost surprinsă în mod plăcut de gustul sau dulce și consistența sa zemoasă.

Nuca de cocos ajută la prevenirea obezității prin accelerarea metabolismului, oferind o sursă imediată de energie cu mai puține calorii decât alte grăsimi. Persoanele care utilizează în mod constant produse de nucă de cocos, raportează o capacitate mai mare de a rezista fără a mânca timp de mai multe ore, fără a afecta hipoglicemia.

Nuca de cocos îmbunătățește digestia și multe dintre simptomele și afecțiunile inflamatorii asociate cu afecțiunile digestive și intestinale, prin susținerea absorbției vitaminelor, mineralelor și a aminoacizilor, asigurând, de asemenea, fibre dietetice benefice care ajută la prevenirea constipației și la echilibrarea zahărului din sânge. Acest fruct are rol antifungic, antibacterian, antiviral și susține funcțiile sistemului imunitar și nervos.

Lângă proprietățile speciale ale nucii de cocos, dovleacul vine cu o importantă doză de Vitamina A, excelentă pentru îmbunătățirea acuității vizuale, pentru curățarea și regenerarea intestinelor și a ficatului și menținerea în stare sănătoasă a pielii, unghiilor și sistemului osos.

Ingrediente:

  • 1 nucă de cocos
  • 1 L apă
  • 300 g dovleac plăcintar
  • 2-3 linguri suc de țelină (o bucata mica de rădăcina țelină)
  • 2-3 linguri suc de ceapă galbenă
  • sucul de la 1 lămâie
  • 1 lgț. sau 1 1/2 lgț. praf de curry dulce
  • 1/2 lgț. semințe coriandru măcinate
  • câteva bucatele bulb de fenicul (feliuțe de 1-2 cm.)
  • frunzele verzi de la fenicul (opțional)

Mod de preparare:

Se face lapte de cocos astfel : se desface nuca de cocos și se pune pulpa și apa din ea în blender. Se adaugă apă, în funcție de nevoie, și se mixează bine. Se strecoară cu ajutorul unei site de strecurat (tifon sau alt material). Pulpa se pune deoparte și se poate folosi la dulciuri sau alte mâncăruri crude. Nuca de cocos folosita este matura și micuță. Dacă vi se pare prea gras laptele obținut, lăsați-l puțin într-un bol la rece și apoi luați frișca :) de deasupra cu o lingură.

Mixăm cu blenderul laptele de cocos împreună cu dovleacul plăcintar până când se mărunțește foarte bine. Adaugăm sucul de ceapa, sucul de țelina și sucul de lămâie și amestecam bine. Adaugați treptat aceste sucuri, gustând sa vedeți dacă este destul. În funcție de cât de iute este ceapa puneți mai mult sau mai puțin. Prea mult suc de  ceapa sau țelină poate da o tentă amăruie supei. Ceapa trebuie sa se simtă foarte puțin, și țelina la fel. Gustul acrișor dat de lămâie nu este foarte intens, gustați în timp ce puneți, pentru a fi pe placul vostru.

Potrivim la gust cu coriandru și curry dulce.

Feniculul îl tăiem în fâșii sau cubulețe și le punem deasupra supei. Frunzulițele verzi ale feniculului sunt o delicatesa, foarte subtile la gust și aromate. Dacă nu găsiți fenicul care sa mai aibă și frunzulițe, pur și simplu le omiteți.

Proprietăți nutritive per 100 g

Vitaminele și mineralele sunt menționate în ordinea importanței lor din punct de vedere al satisfacerii dozei necesare zilnice.

SunIconCALORII

AppleIconCARBO

OilIconGRĂSIMI

LeafIconPROTEINE

WaterDropIconAPĂ

WheatIconFIBRE

83.5 Kcal.2.7 g7.3 g1 g85 g2.2 g
VITAMINEA(60%DZR), C(5%DZR), B5, B1, B2, B3, B6, E, K, Folat, Colina
MINERALEMn(20%DZR), Cu(13%DZR), P(5%DZR), Fe(4%DZR), Zn(4%DZR), Se(4%DZR), K, Mg, Ca

Proprietăți senzoriale

Culoarea superbă ne inspiră energie intensă și dorință de exprimare creativă, o minte curioasă și cu dorințe de explorare. Gustul aromat și textura onctuoasă ne calmează agitația și ne ajută să vedem lucrurile așa cum sunt.

ColorPaletteIcon
PALETA CULORI
TasteIcon
GUST și MIROS
galben intenscondimentat, dulce, sărat cu puțin acru, astringent



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 243 de Articole

Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

5 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

  1. Wow, marvelous blog layout! How long have you been blogging for? you made blogging look easy. The overall look of your site is excellent, let alone the content!. Thanks For Your article about Supă cremă de dovleac în lapte de cocos Reţete cu Gust .

  2. I'll right away grab your rss feed as I can not in finding your e-mail subscription hyperlink or newsletter service. Do you've any? Kindly let me realize so that I could subscribe. Thanks.

    • Hi Amedar, the subscription button is in the verical right menu, under the page links. All the best !