Supă din lapte de nucă cu curry

Copyright @retetecugust.com
Grad Dificultate: Ușor
Timp Lucru: 
Nr. Porții: 2-4
Pregătire în avans : 
4 ore hidratare nuci
Ustensile folosite : 
blender

Îmi plac supele foarte mult, deoarece sunt ușoare, sățioase și au un conținut mare de apă. În ultimul timp am făcut mai multe supe printre care și aceasta, care este un deliciu. Laptele de nuca cu usturoi și curry are un gust special și foarte buun, trebuie neapărat sa încercați :) .

Nuca este una dintre cele mai sățioase și nutritive alimente. Acestea ajută la reducerea colesterolului, îmbunătățirea generală a metabolismului și la gestionarea diabetului. Aceste fructe dense au proprietăți antiinflamatorii, ajută la controlul greutății și la stimularea stării de spirit.

Nucile sunt bogate în omega-3 și sunt o sursă amplă de acizi grași grași (72%), cum ar fi acidul oleic. Prin conținutul lor bogat în grăsimi sănătoase acestea ajută la prevenirea bolilor cardiace și reduc riscul de apariție a dezechilibrelor de tensiune arterială. Grăsimile conținute în nuci ne ajută și la sănătatea oaselor, acestea crescând absorbția și depunerea calciului, reducând în același timp excreția urinară a acestuia.

S-a observat că lipsa de acizi grași omega-3 (furnizați de nuci, semințe) poate provoca hiperactivitate, iritabilitate și istericale. Suplimentarea dietei unui copil, sau a unui adult agitat cu nuci, compensează deficitul de grăsimi esențiale și atenuează starea lor de spirit. Este aplicabil și adulților care se luptă cu depresia și stresul.

Ingrediente:

  • 120 g nucă românească
  • 1 morcov
  • 1 ardei kapia
  • 1 roșie
  • 2 ciuperci albe
  • 1 fir de ceapă verde
  • 1 cățel de usturoi
  • 1.5 lgț. plină cu curry
  • câteva frunze leuștean, mărar / pătrunjel
  • 1/2 lgț. piper
  • 1 vârf  lgț. oregano
  • 1 vârf lgț. nucșoară
  • 1/2 lgț. sare naturala
  • 1-1.2L apă

Mod de preparare:

Nucile le puteți hidrata în apa timp de 4 ore, dacă nu uitați :) .

Pentru a face laptele de nucă, se mixează la blender nucile împreună cu apa, și se strecoară apa de miezul de la nuci printr-o sita de strecurat din pânză sau un săculeț special pentru lapte vegetal.

Se taie cubulețe morcovul, ardeiul, roșia, ciupercile și ceapa și se pun toate într-un bol, împreună cu frunzele de leuștean și de mărar tăiate mărunt. În funcție de ierburile care vă plac mai mult, puteți înlocui mărarul cu pătrunjel.

Laptele de nuca se încălzește la temperatura de 40-42 grade C, ca să își păstreze proprietățile nutritive, dar totuși să fie călduț. Usturoiul se taie mărunt sau se dă la o presă specială și se adaugă în lapte. Se condimentează laptele de nucă cu curry, oregano, nucșoară, sare și piper. Acum este timpul sa adaugăm și legumele tăiate mai devreme în supă și gataaa - o putem mânca :D .

Proprietăți nutritive per 100 g

Vitaminele și mineralele sunt menționate în ordinea importanței lor din punct de vedere al satisfacerii dozei necesare zilnice.

SunIconCALORII

AppleIconCARBO

OilIconGRĂSIMI

LeafIconPROTEINE

WaterDropIconAPĂ

WheatIconFIBRE

31.1 Kcal.1.2 g2.5 g0.9 g90 g0.8 g
VITAMINEA(48%DZR), K(19%DZR), C(16%DZR), B6(5%DZR), Folat, B2, B1, B3, B5, E, Colina, D
MINERALEMn(9%DZR), Cu(9%DZR), Mg(3%DZR), P(3%DZR), K, Fe, Zn, Ca, Se

Proprietăți senzoriale

Fiecare nuanță ne aduce un dar de recunoscut în noi, inspirația emoțiilor simțite ne deschide mintea către idei noi și curajoase. Sinergia de gusturi ne stabilizează și ne face mai prezenți în corpul nostru aici și acum.

ColorPaletteIcon
PALETA CULORI
TasteIcon
GUST și MIROS
alb, galben, verde, roșu, portocaliucondimentat, dulce, umami cu acrișor, amar, picant și astringent



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 243 de Articole

Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

9 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

  1. Ma bucur de invataturile care le tranmiteti intregi lumi, sint foarte importante in zilele noastre, mai ales. Am probleme cu itoleranta la gluten, proteina animala si alte almente si automat am trecut la hrana vegetariana,am aproximativ un an, unele simptome au disparut iar altele inca mai persista, am slabit in jur de zece kg si nu ma pot ingrasa(1,55cm ,44kg ) Multumesc cu anticipare.

    • Bună Beatrice, mulțumim de aprecieri :). Nu fii dezamăgită dacă unele simtome încă persistă, dă-i timp corpului tău să se regenereze și oferă-i încredere și apreciere pentru asta. 44 Kg la 1,55 înălține nu-i rău, eu am avut 44 de Kg când am schimbat modul de a mă alimenta, iar eu am 1,65. Întrebarea este dacă tu te simți bine așa, greutatea pe care ne-o spun calculele nu e neapărat cea potrivită sau dorită de corpul nostru. Dacă nu, atunci ai nevoie de mai multe minerale(verdețuri din plin, chiar o cură cu suc de iarba de grâu sau un amestec de pudre verzi) + grăsimi naturale (avocado, nuci hidratate) + ceva sport și relaxare.. și vei începe să pui pe tine. O zi frumoasă !

  2. chiar acum mananc ..este fenomenala :) imi place foarte mult,desi recunosc ca nu ma asteptam! urmatoarea reteta pe care vreau s-o fac este supa crema cu avocado si castraveti,dar pana atunci..mmmmmmm,va recomand s-o faceti pe asta!

  3. Pentru mine supele raw vegan sunt sucuri in castron. Dar nu ma las pana nu gasesc supa perfecta. A ta suna perfect. Deci o voi incerca si eu.. si apoi iti spun cum mi-a placut!
    Pupici!

    • Buna Corina, si eu aveam aceeasi parere despre supele raw, mai ales cele crema - mi se pareau smooothie in farfurie :). Dar acestea cu lapte de nuca sau apa, au inceput sa imi placa mult. Pupici draguti !

    • :) Si mie mi se facuse pofta aseara cand alegeam pozele pt articol :). Te rog sa incerci, e foarte buna :)