Exercițiu pentru conștientizarea misiunii sufletului și a iadului propriu

programare mentala ego
© retetecugust.com
Cuprinsul este închis, pentru a-l deschide apasă pe comutatorul alb din dreapta sus.

Acesta este un exercițiu de imaginație, care vă ajută să deveniți mai conștienți de ceea ce sufletul vostru își dorește și de ceea ce faceți voi în ziua de zi cu zi. Astfel puteți să vă dați seama de importanța misiunii date de sufletul vostru și de ghidarea sa din fiecare moment.

Pregătirea înainte de exercițiu

Alegeți un loc liniștit din casă, unde nimeni nu vă va deranja și spuneți persoanelor, cu care locuiți, să vă permită un moment de intimitate și să nu vă deranjeze.

Citiți bine exercițiul astfel încât să știți, în mare, ce să faceți. Nu trebuie să fie perfect la fel ca mai jos, lăsați imaginația să vă aducă noi nuanțe specifice vouă.

Așezați-vă confortabil astfel încât să nu vă distragă durerile din corp de la exercițiu. Dacă puteți să vă întindeți la orizontală fără să adormiți, este perfect.

Stați câteva minute în liniște respirând lejer și urmărindu-vă respirația.

Când sunteți gata începeți exercițiu.

Imaginați-vă următoarele

Vedem un om împovărat de un ghiozdan enorm care aproape că îl îmbracă pe toate părțile și îl face să se aplece aproape de pământ și să meargă foarte foarte greu.  Acest om sunteți voi, iar în ghiozdan se afla gândurile pe care le-ați gândit toată viața voastră și toate acțiunile pe care le-ați realizat, pornite de la acele gânduri.

Acolo se află și numele vostru, tot ceea ce ați învățat că sunteți voi reprezentând acel nume : ambițios, competitiv, supărăcios, generos, bun la învățătură, ascultător, semeni cu mama la ochi, ai temperamentul tatălui tău, ești român, ești ortodox, ai zodia X și ești alb la piele etc. Vizualizați toate acestea scrise pe niște pancarte, aflate în interiorul ghiozdanului.

În acel ghiozdan sunt și toate gândurile pe care le-ați preluat în cursul vieții voastre de la alții : trebuie să muncești ca să ai bani, dacă ești bogat înseamnă că furi și ești necinstit, toată lumea moare, nimeni nu trăiește mai mult de 100, e normal să îmbătrânești, trebuie să faci copii și să te căsătorești, nu trebuie să superi alte persoane, să nu vorbești neîntrebat, nu ai nici o șansă să devii cineva în viața asta, viața este grea și scurtă, pana la 18 ani trebuie să asculți de părinți, nu ai voie să vorbești ceea ce gândești, trebuie să vorbești frumos, trebuie să fii generos și să spui mereu da, munca înnobilează etc.Vizualizați toate acestea scrise pe niște pancarte, aflate în interiorul ghiozdanului.

Toate acestea și foarte multe altele le-ai furat sau împrumutat de la alți oameni și le-ai acceptat fără sa cercetezi, chiar dacă vocea suflet spunea altceva.

În acel ghiozdan se află și modul în care ați învățat să vedeți lumea, toate filtrele pe care le-ați pus în fața înțelegerii voastre : femeile sunt bune să facă copii și să facă mâncare, bărbații sunt puternici și nu își arată sentimentele, femeile sunt slabe și plângăcioase, exista alb și negru, bun sau rău , frumos și urat, adevărat și fals, toate lucrurile au 2 fețe contrare,  plantele nu au suflet, planeta este o piatră fără suflet, există anumite tipuri psihologice și tu ești tipul coleric, există 12 zodii și tu ești rac, există multe profesii și tu ești un inginer, ai un anumit destin, ești un nimic, după 40 de ani s-a terminat viața, viața este foarte grea și chinuitoare etc. Vizualizați toate acestea scrise pe niște pancarte, aflate în interiorul ghiozdanului.

Toate etichetele folosite sunt și ele în ghiozdan, aceste etichete de fapt nu înseamnă absolut nimic dar te manipulează să te gândești și să simți anumite lucruri, atunci când îți sunt spuse : profesor doctor, doctor inginer, om de știință, specialistul, doamna Popescu(atunci când o femeie ia numele bărbatului ei după căsătorie),  Ferarri , președinte de țară, CEO, medic specialist, Coca-cola, aprobat de Ministerul Sănătății,  NASA, țiganii, negrii,  evreii, ungurii etc. Spuneți cuvintele sau gândiți-vă la ele și veți vedea câte asocieri automate aveți la ele, pe care în realitate voi nu le-ai gândit. Vizualizați toate acestea scrise pe niște pancarte, aflate în interiorul ghiozdanului.

Tot ce ați adunat în timpul vieții în acest ghiozdan, voi le-ați acceptat, chiar dacă într-un mod inconștient, și acestea vă controlează modul de exprimare și de acțiune.

Personalitatea asociată numelui este un program automat care doar gândește cu ce i s-a dat și din perspectiva trecutului, de aceea ideile noi o sperie la culme, pentru că nu știe nimic despre ele și nu poate știi vreodată.

Acum, acest om foarte obosit și împovărat moare și își lasă corpul schilodit deoparte.  Se uită la ghiozdanul enorm, și începe să scoată tot ce există în el, și să observe atent toate gândurile și acțiunile sale.

Tot ce a făcut toată viața sa este să colecționeze pancarte, ce îi aduceau o plăcere temporară. Dar toate acestea sunt doar cuvinte pe un carton, lipsite de substanța magică a iubirii.

Tot caută și tot caută în ghiozdan și își dă seama cu mare tristețe și deznădejde că absolut nici un gând de acolo nu este al lui, al vocii sufletului !

Își dă seama că nu și-a îndeplinit nici măcar un vis din cele propuse, nici măcar un singur gând !

Își dă seama că el de fapt nu a existat nici o secundă !

Își dă seama că a trăit o iluzie și că tot ceea ce a făcut în viață, a fost să se împotrivească voinței proprii, să se chinuie și să se lupte cu ea, să o îngroape până când nu a mai auzit-o !

Vede cu mare tristețe și chin, cum în anumite momente ale vieții, unii oameni i-au întins o mână de ajutor și o mângâiere, care să îl facă să aibă încredere în vocea sufletului !

Dar el nu le-a luat ci le-a respins, continuând în durere și iluzie ! Simte tristețea și iubirea oamenilor care au vrut să îl ajute și pe care nu i-a auzit !

Simte toată durerea și chinul provocat fiecărei celule din corpul sau, pe care l-a batjocorit și l-a torturat în fiecare secundă, storcând fiecare picătura de viață din el !

Vede de câte ori putea să își schimbe modul de gândire și nu a făcut-o, de cate ori putea să se oprească din torturarea corpului și nu a făcut-o, de câte ori se putea opri din torturarea emoțională proprie și a celorlați din apropierea sa și nu a făcut-o !

Înțelege câte șanse și oportunități de învățare a avut și nu le-a valorificat ! Înțelege cât de identificat era cu persoana din ghiozdan încât a uitat de SINE !

Re-vede toate încercările vocii suflet de a-l conștientiza și realizează cât de ușor era să asculte măcar o dată !

Înțelege cât de stupide erau judecățile sale limitative și cât de vastă este înțelegerea universala pe care nici măcar nu a vrut să o descopere !

Vede cât de nesemnificative erau toate grijile lui și cât de ireale au fost ! Vede de câte ori a călcat și a batjocorit vocea suflet ascultând de vocea iluzionară automată !

Tot ceea ce există în ghiozdan nu este al său, și nu îl reprezintă cu nimic !

Deznădejdea, tristețea, chinul acestui suflet este evident, își trăiește iadul propriu, conștientizând de fapt ce a făcut cu adevărat. Dar măcar acum a avut curajul să lase un pic ghiozdanul jos și să vadă, să conștientizeze cine este.

Iadul propriu este atașamentul sau identificarea cu aceste construcții egoiste, etichete fără conținut, umbre fără de formă și trăirea vieții noastre privind prin ele.

Cine ești tu de fapt ? Ai curajul să afli acum ? Sau vrei în continuare să trăiești în iluzia unei personalități inventate ?

Câte vieți vrei să mai trăiești în acest mod ? Asta nu este viață, este somnambulism ! Cine ești tu fără numele tău, fără tot ce reprezintă acesta ?

Misiunea sufletului este o misiune care te va desăvârși pe deplin, care îți va satisface cea mai adâncă dorință și care va fi de ajutor pentru întreaga comunitate de oameni și de-asemenea pentru planetă și tot universul.

Aceasta stă ascunsă sub miile de identificări și construcții are ego-ului și va fi revelată doar unei minți clare ca suprafața unui lac de munte, unei minți capabile să reflecte misiunea sufletului în toată splendoarea ei.

Pentru a ajunge la ea, ai curajul să-ți înfrunți fricile, să le vezi în față și să nu mai te lași păcălit de acestea. Începe acum și scormonește în ghiozdanul tău plin cu etichete, alege să te dedici cu totul găsirii acestei misiuni și îndeplinirii ei.

Lumea noastră ar arăta cu totul altfel dacă noi am alege să gândim din suflet.

O altă variantă de exercițiu

Puteți încerca acest exercițiu făcut ca o meditație în care vă imaginați că ați murit și vă uitați la toată viața voastră. Este un exercițiu foarte intens și vă poate schimba toată viața, după ce l-ați făcut.

Atenție ! Făcut cu deplină implicare, acest exercițiu este o cale către transformare interioară și poate cauza o perioadă de confuzie a identității. Învăluiți în acceptare și iubire, această confuzie poate revela o nouă realitate interioară.



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 246 de Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile