Micul Circuit Ceresc - Arta Longevității

Micul Circuit Ceresc
© retetecugust.com

Corpul nostru este înzestrat și cu o parte subtilă, nevăzută, dar percepută prin senzații.  Precum planetele orbitează în jurul unui soare și electronii se învârt în jurul unui nucleu creând energie -> bio-electricitate și magnetism. Corpul nostru este alcătuit din aceleași tipuri de atomi din care este conceput universul, de aceea este ușor de înțeles că și acesta produce un câmp propriu electro-magnetic. Rețeaua de canale energetice subtile din corpul nostru poate fi asemuită cu rețeaua de neuroni, cu care de multe ori se suprapune.

Introducere în practica Micului Circuit Ceresc

Micul Circuit Ceresc este o tehnică care a fost ținută în secret timp de mai bine de o mie de ani, de câțiva maeștri de QiGong. Deoarece aceasta tehnica este foarte eficientă în susținerea vitalității corpului și prevenirea multor afecțiuni ea se mai numește și Arta Longevității.

Micul Circuit Ceresc se practică în China de aproape 1500 de ani. De curând, această metodă a fost făcută cunoscuta și publicului larg. Milioane de oameni au început să practice aceasta tehnică și până acum nu s-au înregistrat probleme datorate practicării ei.
Scopul ei este să sporească qi-ul intern și astfel să revitalizeze corpul și să stimuleze starea de sănătate. Funcția principală a acestei tehnici este îmbunătățirea sănătății. În China se spune că “de îndată ce începi sa practici Xiao Zhou Tian sute de boli vor dispărea”.

Micul Circuit Ceresc ajută la creșterea cantității de qi/chi din corp, desface blocajele de pe meridiane și întărește sistemul imunitar. Ca rezultat pot dispărea multe dureri cronice, se poate îmbunătăți funcționarea creierului, se pot trezi diferite funcții latente (al treilea ochi- vedere internă, de exemplu) și se crește energia disponibilă pentru toate funcțiile organismului.

Orbita Microcosmică este o formă de meditație la nivelul centrelor energetice. Aceste centre se regăsesc pe meridianele (canale extraordinare) Guvernor (Du Mai) respectiv Conceptor (Ren Mai).

Canalul Guvernor (Du Mai) se întinde, pe suprafața corpului, de mai jos de coccis, mergând pe linia mediană a spatelui către cap, apoi coborând în josul frunții și nasului, până la buza superioară.

Canalul Conceptor (Ren Mai) se întinde, pe suprafața corpului, de la coccis, unde a terminat celălalt, mergând apoi pe linia mediană a pieptului, până la buza inferioară.

Aceste canale mai au și alte ramificații, dar nu sunt toate folosite pentru acest exercițiu.

În QiGong este important nu numai să colectăm energie de factură înaltă, pură, esențială ci, să o şi cultivăm. În această categorie intră meditația Micul Circuit Ceresc. Este o tehnică clasică taoistă în care Qi-ul este circulat şi rafinat pe un circuit format din puncte energetice aflate pe suprafața corpului.

Ce este un Dantian ? 

Un Dantian este o zonă în corpul nostru unde putem depozita energie. Ele se mai numesc și oceane de energie, surse sau baterii. Acest concept se folosește în QiGong, Medicină Chineză, Tai-Chi și altele.

O chakra este diferită de Dantian, deoarece chakra este o deschidere, un vortex pe unde intră și iese energia.

Acest exercițiu ajută la încărcarea acestor baterii de energie.Se cunosc 3 centre principale Dantian, unul la nivelul ombilicului, altul în centrul capului și altul în centrul pieptului.

Xia Dantian, de unde pornește acest exercițiu este considerat ca fiind cel mai mare centru de stocare al energiei, și centrul său se găsește de obicei la 2 degete sub ombilic.

De ce este bine să facem acest exercițiu ?

În fiecare moment, energia forței de viață sau chi/qi circulă, în corpul nostru, într-o rețea de canale de energie cunoscute sub numele de meridiane. Această energie hrănește toate celulele corpului și te ajută să comunici cu mediul înconjurător. Rețeaua de meridiane are multe canale, răspândite prin tot corpul, de diferite mărimi.

Aceste canale, se pot bloca sau încetini cu energie stagnantă și astfel pot apărea probleme de sănătate fizice, emoționale sau mentale. Prin utilizarea acestui tip de exercițiu, aceste canale pot fi curățate și astfel calitatea energiei ce circulă prin corpul nostru crește.

Dacă vrei să cunoști mai multe informații despre aceste canale, te invit să cauți informații despre ele în cărți și articole despre medicina chineză. Pe aceste canale se lucrează și în alte discipline, precum acupunctura de exemplu, care funcționează tot pe ideea restabilirii sănătății prin curățarea și echilibrarea energiei din corp.

Beneficiile Micului Circuit Ceresc

Acest exercițiu ajută la curățarea canalelor de energie subtile și la echilibrarea energiei feminine cu cea masculină. Prin practicare repetată, energia va circula mai bine în tot corpul, susținând astfel toate funcțiile sale.

Deoarece influențează organismul de la un nivel subtil energetic, acest exercițiu poate avea multiple rezultate benefice pentru sănătatea fizică, emoțională și psihică.

Cum ne pregătim ?

Tehnica se execută în poziția șezând, palmele stau sprijinite pe genunchi, centrul palmelor este îndreptat în sus (persoanele care au hipertensiune arterială sau care au probleme cu inima vor ține palmele cu centrul îndreptat în jos). Este important să avem o poziție cu spatele drept, dar confortabilă. Se poate folosi un scaun, poziția de jumătate de lotus sau lotus.

Pe lângă acestea, vârful limbii stă în contact cu cerul gurii, fruntea este destinsă și pe față apare un ușor surâs. Ochii se închid și se relaxează întregul corp.

Punctul de contact al limbii cu cerul gurii ajută la unirea celor 2 canale, și acel punct este cel mai senzitiv punct de pe cerul gurii. Apăsând cu delicatețe pe cerul gurii cu vârful limbii, se poate găsi acest punct destul de ușor.

Dacă la un moment dat acest exercițiu devine inconfortabil, sau te simți amețit și confuz, oprește-te, nu te forța.

Cum facem acest exercițiu ?

Respirația : Respirația este naturală. Acest exercițiu poate fi corelat apoi cu alte moduri de a respira.

Activitatea Mentală :  Atenția pornește din punctul numit Xia Dantian și va urmări traseul Micului Circuit Ceresc.

În prima parte a exersării, atenția se va îndrepta către zonele aflate pe traseul micului circuit ceresc. În acest fel se va executa cultivarea energiei în acele zone, ceea ce va ajuta la deschiderea lor. Lăsați atenția să rămână în zona ombilicului pentru câteva respirații bune, în timp ce vă relaxați mai bine în poziție.

Când ați atins o relaxare mai profundă a corpului, începeți să urmăriți punctele de pe Micul Circuit Ceresc. Urmăriți lejer, fără a vă concentra pe aceste puncte.

Atenția va urmări rând pe rând următoarele puncte:

  • Xia Dantian (situat în interiorul abdomenului inferior, la ombilic)
  • Hui Yin (aflat la jumătatea distanței dintre anus şi organele genitale)
  • Wei Lu (este vorba de zona de la baza coloanei vertebrale, coccis)
  • Ming Men (zona de la jumătatea distanței dintre rinichi, pe coloana vertebrală, în dreptul ombilicului)
  • Jia Ji (pe coloana vertebrală, aproximativ în dreptul sternului)
  • Da Zhui (Marea vertebră - este vorba de vertebra cea mai proeminentă de la baza gâtului; se poate simți foarte uşor atunci când se apleacă în față capul)
  • Yu Zhen (zona aflată în spatele capului, pe linia mediană, uşor mai sus de scobitura din spatele capului)
  • Bai Hui (vârful capului - aproximativ zona în care se poate simți vârtejul făcut de părul nostru)
  • Shang Dantian (zona aflată la mijlocul frunții)
  • Zhong Dantian (zona aflată în mijlocul sternului)

Atenția urmărește, rând pe rând, zonele specificate mai sus, până în momentul în care în zonele respective apar senzații. Senzațiile pot fi de orice natură, precum căldură, rece, furnicături, valuri de emoții etc.

Dar nu așteptați mult, primele dăți s-ar putea să nu simțiți mai nimic, așa că nu stați blocați într-un punct. Energia urmează direcția sugerată de voi, chiar dacă inițial nu o simțiți.

Acest circuit de atenție se realizează măcar 30 minute. El poate crea foarte multe tipuri de senzații, dar cea mai comună este o senzație de mișcare între punctele respective, pe direcția în care ne mișcăm atenția, și o senzație de încălzire și vibrație a corpului.

La sfârșitul exercițiului se rămâne cu atenția în punctul de unde am pornit, adică în zona ombilicului și se împreunează palmele sau vârfurile degetelor.



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 246 de Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

  1. EXCEPTIONAL acest articol "Micul circuit ceresc, ARTA LONGEVITATII" si tot Blogul Dumneavoastra ca forma de prezentare si continut. Sincere felicitari si toata admiratia mea. Tuturor celor pe care ii cunosc si la care tin, pentru a fii sanatosi si frumosi interior si fizic, Voi face mereu si oriunde cunoscut blogul Dumneavoastra retetecugust.com . Cu profund respect si sincera prietenie, Adriana Andronic, presedinta fundatiei "ABC ECOLOGIC"