Pași spre o alimentație naturală – PASUL 2

Citiți pasul anterior : PASUL 1.

Acum că ne-am hotărât - să trecem la treabă 😀, la acțiune. Avem mai multe informații și o nouă lume s-a deschis în fața noastră, o lume de care nu știam până acum. Puteți fi surprinși ( noi am fost) de cât de multe nu cunoașteți, și cât de multe alte alimente există de care nici nu ați auzit.

Idei de lucruri de căutat/citit/observat

  1. Căutați sa înțelegeți ce sunt toxinele din alimentele pe care le mâncați și ce înseamnă ele pentru corpul vostru, care sunt efectele lor. Asta include : E-uri , chimicale adăugate în parfum, șampon, săpunuri, toate cosmeticele, în băuturile cumpărate (sucuri,alcoolice).

  2. Căutați despre boli și cum apar ele, cauza lor. O să fiți surprinși aici să aflați că în nici o carte de medicină, pentru nici o boală, nu se știe cauza. Se tratează doar simptomele, dar nu se tratează cauza. Asta îl face pe bolnav să depindă de doctorul sau și de medicamente. Căutați și citiți despre medicamente și ce sunt ele de fapt, citiți despre efectul placebo și puterea gândului uman.

  3. Căutați să înțelegeți cum sunt făcute anumite produse : de exemplu mezelurile și margarinele.

  4. Căutați informații despre zahar, lactate, făinuri albe precum modul de preparare al acestora și efectele lor.

  5. Observați pe corpul vostru efectele toxicității. Majoritatea oamenilor sunt într-o stare de toxicitate cronică, dar nu își dau seama. Mai jos voi enumera câteva simptome de toxicitate și aciditate a corpului.

  6. Căutați și aflați ce înseamnă echilibrul acido-bazic al corpului. Citiți mai multe în articolul: 

  7. Căutați și învățați despre digestia cărnii. Mai multe informații despre carne găsiți în acest articolele de mai jos și în secțiunea VIDEO a blogului 

  8. Observați pe corpul vostru efectele deshidratării și găsiți legătura între acest lucru și modul de alimentație.

  9. Înțelege un lucru : corpul tău se regenerează complet la fiecare 7 ani - la fiecare 7 ani ai un nou corp. De ce ar trebui să fie de o calitate mai proastă decât cel anterior. Ce se întâmplă de provoacă degenerarea celulelor și multiplicarea lor incorectă ?

Multe din cele de mai sus sunt scrise și în cărțile recomandate la Pasul 1.

Simptome ușoare de toxicitate :

  1. acnee, psoriazis, alunite multe, eczeme, descuamare pronunțată a pielii, culoare mai închisă și terna a pielii decât e normal pentru omul respectiv. Pielea este și un organ de eliminare, printre alte funcții ale sale. Dacă ai coșuri sau eczeme este un semn ca organismul vrea să scape de toxine și ți le pune în față la propriu – adică pe față :).

  2. păr friabil și tern, căderea excesiva a părului, par alb timpuriu. Toxicitatea determină părul și ochii să își piardă strălucirea lor naturală. Părul cade masiv, în mod special, atunci când corpul este intoxicat cu metale grele sau când există o lipsă de nutrienți.

  3. ochi încercănați și neclari cu vinișoare roșii vizibile. Ochii ar trebui să fie strălucitori, clari și cu cristalinul alb. Ochii încercănați sunt un semn al suprasolicitării ficatului, funcționarii defectuoase a rinichilor, deshidratării, congestiei limfatice și al toxicității sistemice. Schimbarea modului de viață și a dietei pot elimina acest semn al îmbătrânirii premature.

  4. somn neodihnitor, când te trezești ești mai obosit decât atunci când te-ai culcat. În timp ce dormi corpul încearcă să se odihnească dar și să elimine și să se curețe de toxine. Dacă are o muncă prea mare de făcut în curățarea lui atunci nu se va odihni corespunzător.

  5. minte încețoșată și bulversată, greutate în gândire și oboseală pronunțată

  6. obosești rapid și fizic și psihic

  7. respirație urat mirositoare, mai ales dimineața după somn. Toxinele eliminate de ficat în ciclul de eliminare al corpului (care are loc intre orele  04 și 12) se depun pe limba și o îmbracă într-un un strat lipicios urât mirositor. Gazele și mirosurile date de toxinele eliminate prin transpirație, respirație după ciclul de eliminare se simt pregnant după somn.

  8. transpirație urat mirositoare și abundentă. Transpirația are rol de a raci corpul dar și de a elimina toxinele din el. Dacă miroase puternic neplăcut atunci este clar că există o abundență de toxine ce trebuiesc eliminate.

  9. urinare rara și urină închisă la culoare, urât mirositoare, infecții dese ale tractului urinar. Urina ar trebui să fie clară și cat mai spre culoarea apei și cu un miros de abia sesizabil.

  10. răceli de tot felul. Răceala este și ea un mod de dezintoxicare al corpului, în care se încearcă eliminarea și distrugerea din corp a toxinelor sau agenților invadatori. De ce sunt mai multe iarna ? Organismul uman și-a pierdut adaptabilitatea la temperatură, iar în timpul iernii alimentația este foarte săracă în nutrienți - mâncarea foarte procesata și veche fiind cea utilizata frecvent.

  11. indigestie, limba galbena sau alba, balonare. Alimentele nedigerate putrezesc în intestine, devin un mediu fertil pentru paraziți, generează obezitate, produc gaze urât mirositoare și provoacă probleme ale colonului, precum colita, diverticulită, sindromul intestinelor iritate, apendicită, și chiar cancerul, artrita, diabetul sau problemele cardiovasculare.

  12. constipație, diaree. Constipația și diareea sunt cam același lucru. Ambele sunt provocate de o mâncare mult prea deshidratată și plină de deșeuri. Diareea este o reacție a corpului la constipație, bolul alimentar se inundă cu apă ( luată din corp ) în speranța eliminării sale.

  13. sinusuri înfundate, strănut și tușit frecvent, probleme de respirație. Mucoasele naturale ale corpului din plămâni, sinusuri, urechi, ochi se îngroașă și se măresc exagerat de mult atunci când organismul devine toxic. Ele încearcă sa înglobeze toxinele și să le scoată în afara corpului.

  14. probleme cu urechile, infecții frecvente, urechi care curg și provoacă mâncărime.

  15. greutate excesiva, obezitate. Straturile de grăsime nu sunt altceva decât straturi în care se depun toxinele pentru a sta cât mai departe de organele principale. Este un loc pe care corpul l-a găsit ca alternativă bună, pentru că nu mai are timp și resurse să le elimine, fiind suprasolicitat. Exista și straturi bune de grăsime, cu rol de protecție, dar acelea nu sunt foarte mari și sunt ferme, ca la bebeluși.

Simptome de deshidratare

La naștere corpul uman este alcătuit din cel puțin 80% apa. Pe măsură ce înaintăm în vârstă procentul scade și organismul se usucă la propriu. La bătrânețe poate ajunge sub 50%.

  1. amețeală, paloare a fetei
  2. lipsa poftei de mâncare și apariția unei senzații de greață
  3. dureri de cap similar cu ceea ce este experimentat în timpul unei mahmureli
  4. crampe musculare, încețoșare a vederii
  5. scăderea tensiunii arteriale
  6. letargie sau somnolență extremă
  7. insomnie
  8. constipație
  9. aciditate
  10. obezitate
  11. reumatism
  12. îmbătrânire prematură
  13. piele uscată, ten tern și decolorat, ten ridat
  14. gură uscată, sete

Acum voi face 2 liste, una cu alimente de eliminat (sau de micșorat cantitatea) și alta cu cele de adăugat. Pentru a face o tranziție mai ușoară, adăugați cât mai multe alimente de calitate mai bună.

Cu timpul, în mod natural, le veți prefera pe acestea și veți manca mai puține din celelalte cu care erați obișnuiți. De asemenea învățați mai multe despre alimentele de eliminat și de ce au ajuns ele în aceasta categorie.

Nu este nevoie să le eliminați de tot în aceasta fază, ci să începeți să le controlați și să vedeți care sunt efectele lor asupra voastră. Calitatea alimentelor contează , nu cantitatea. Ne-am învățat să mâncăm mult cantitativ pentru că hrana folosită nu mai are nutrienți. Și atunci, într-o disperare a corpului de a găsi nutrienții necesari, cere o creștere a cantității.

Ce să elimini, sau să micșorezi cantitatea, din stilul de alimentație zilnic

  • Mcdonalds,KFC și alte fast, cheap food. Aceste "alimente" nu sunt hrană. Nu hrănesc corpul cu nimic, nu îi aduc nici o valoare, decât umplu intestinele de deșeuri pana la refuz și atât.

  • zahărul rafinat alb sau brun. Fiind o substanță produsa chimic, chiar și cel brun, nu are efecte benefice asupra corpului și creează dependență. 

  • margarinele. Margarina a fost îmbogățită cu tot soiul de coloranți, arome, vitamine sintetice și transformată, astfel, într-un produs devenit foarte toxic din cauza proceselor de hidrogenare și apoi de inter-esterificare.  Grăsimile sintetice nu pot fi arse de organism, se depun pe membrana celulelor sistemului imunitar și îl paralizează prin depozitarea în țesuturi. Inima, creierul și circulația sângelui sunt astfel puternic afectate.

  • toate mezelurile, fără discuție ! Mezelurile sunt făcute din resturi de carne nefolosită din industria cărnii + rămășite neutilizabile cum ar fi mațe, anus, ciocuri, ghiare, piele, grăsimi cu duiumul + arome, conservanți, coloranți.

  • slănină, șunculița, jumări, grăsimi animale. Nu contează dacă sunt făcute în casă sau nu, sunt grăsimi pure. Toxinele sunt mai concentrate în grăsimile animale decât în țesuturile slabe.

  • carnea de porc, de vita. După gradul de toxicitate sunt cele mai infestate la ora actuală din cărnurile utilizate frecvent.

  • toate legumele conservate cu zahăr, dulcețurile făcute cu zahăr

  • toți înlocuitorii de zahar și produsele low-fat. Înlocuitorii sunt tot substanțe fabricate chimic la fel de dăunătoare și fără valoare.

  • sarea de bucătărie. Sarea de bucătărie sau NaCl este substanță, făcută industrial, care deshidratează corpul, stresează țesuturile și mărește tensiunea arterială. Senzația de sete după masă indică o deshidratare, o alimentație prea sărată sau dulce, sau tensiuni la nivelul glandelor suprarenale / pancreasului.

  • făinurile albe de tot felul.  Ca orice element ne-integral, făinurile albe sunt produse foarte procesate. În cursul producerii lor se elimină părțile cele mai bune din boabele folosite (germenul, învelișul și încă o parte din corpul bobului) și ce rămâne este doar amidon și o cantitate mare de glucide. Făina albă este foarte săracă din punct de vedere nutritiv, prin procesare se elimină aproape complet vitaminele, mineralele și aminoacizii.

  • dulciurile procesate excesiv (ciocolata, prăjituri de la supermarketuri și fast food-uri, cornulețe,biscuiți,napolitane etc). Conțin multe substanțe adăugate care sunt foarte mult prelucrate - coloranți, aditivi, arome + lactate praf și alte prafuri. Odată ce veți manca dulciuri făcute în casă veți observa că diferența de calitate este foarte mare.

  • orezul alb și alte cereale incomplete (care nu sunt cu bob întreg, integrale). Orezul ne-integral nu mai are învelișul său și germenul care conțin o mare parte din nutrienți. De asemenea, ceea ce rămâne conține prea multe glucide. Bobul incomplet de orez nu își aduce toate beneficiile și nu conține toți nutrienții necesari pentru a fi absorbit corect.

  • toate sosurile cu multe chimicale și e-uri (ketchup, muștar, sosuri bechamel etc)

  • băuturile carbogazoase. Băuturile carbogazoase sunt non-alcoolice, fiind preparate din apă, cafeină și un agent aromatizat. Exista totuși posibilitatea ca și în aceste băuturi să se găsească suc de fructe sau alcool - sub 0.5% din volumul total pentru ca băutura să fie încadrată în sectorul băuturilor non-alcoolice. În aceste băuturi nu există componente nutritive (vitamine sau minerale), marea majoritatea fiind preparate din apa filtrată și zaharuri rafinate. Consumul zilnic a 330 ml băuturi carbogazoase se traduce prin creșterea în greutate cu 500 g într-o singura lună. Indiferent de compania producătoare, băuturile carbogazoase au un pH acid de 2.51, adică aproximativ același ca și oțetul din vin, dar conținutul de zahăr maschează nivelul ridicat al acidității. Din întregul sistem digestiv (de la gură până la rect) numai stomacul rezistă într-un mediu acid cu pH-ul 2.0.
    Acidul fosforic din băuturile carbogazoase concurează cu acidul clorhidric din stomac, afectând funcțiile acestuia, astfel, alimentele rămân nedigerate și apar probleme precum: indigestia, gaze intestinale, balonarea.

  • sucurile din comerț pline cu zahăr sau înlocuitori, arome și coloranți.  Chiar dacă scrie natural pe el sau fresh, poate să nu fie așa. Comercianții pot scrie natural sau fresh pe sticlă și pentru un procent minim de 5 % de suc natural, sau dacă provine din suc concentrat de fructe îndoit cu altceva. Zahărul din băuturile răcoritoare neutralizează ionii minerali din organism, iar îndulcitoarele artificiale precum aspartamul distruge ficatul.

  • fructele confiate (sunt făcute în baie de zahăr)

  • medicamentele și tot felul de tablete de slăbit sau poțiuni magice. Antibioticele, aspirina şi celelalte medicamente reprezintă forme de chimioterapie. Toate medicamentele modifică funcțiile corpului. În pofida rezultatelor lor aparent pozitive pe termen scurt, efectul lor pe termen lung asupra corpului este unul dezastruos. Dincolo de propaganda făcută de companiile farmaceutice, nici un medicament nu este sigur. ABSOLUT TOATE au efecte secundare. Medicamentele sunt prezentate publicului la fel ca şi necesitatea clorurării apei potabile din marile oraşe sau a folosirii substanțelor toxice în agricultură. În traducere, această prezentare ar suna astfel:„Dacă beneficiile depășesc riscurile, medicamentul poate fi prescris”. Medicamentele afectează activitatea ficatului şi suprasolicită rinichii. Ele lezează nefronii rinichilor (acele filtre care purifică sângele). Medicamentele distrug hepatocitele ficatului, acele celule fundamentale care realizează mii de reacții biochimice care ne permit să rămânem în viață și să ne păstrăm starea de sănătate. Folosirea în cantități mari sau pe perioade lungi a unor medicamente de sinteză, în special antibiotice și pilule cu acțiune hormonală determină stocarea unor substanțe chimice, greu de eliminat, mai ales la nivelul colonului.

  • iaurturile cu fructe. Au multi coloranți și arome, iar fructele sunt vai de ele

  • uleiurile rafinate(cele care nu sunt prin presare la rece), și uleiurile făcute din sâmburi sau resturi de măsline

  • tot ce conține coloranți, conservanți artificiali, arome

  • alcool. Este una din cele mai acidifiante substanțe.

Ce sa adaugi în alimentația ta zilnică

  • mai multe salate din legume crude de tot felul. Adaugă și legumele care nu erau prea folosite până acum. Noi de exemplu nu foloseam gulia, rădăcina de pătrunjel, păstârnacul, ridichea neagra etc.

  • fructe variate. Mănâncă-le pe stomacul gol pentru a beneficia la maxim de energia și nutrienții lor.

  • miere cruda organică, dar fără excese

  • linte și năut. Când am descoperit lintea am rămas mască, nu înțelegeam cum oamenii nu mănâncă frecvent așa ceva. Este atât de bună ! Tata mi-a spus ca el mâncase când era mic... pai și eu !? Eu de ce nu ?!

  • făinuri integrale, pâine din făină integrală

  • orez integral

  • paste din făina integrală

  • ciocolată cu grad mare de cacao (cel puțin 70%), dar nu exagerați cu ea

  • smoothie-uri și sucuri proaspete din fructe, făcute de tine în casă. Aici o să fie un răsfăț și un deliciu total !

  • condimente variate. Și aici este un mare bum, când afli câte condimente nu ai gustat vreodată și ce combinații delicioase poți face. Cât de bună poate fi o salată banală de roșii cu câteva condimente bine alese.

  • încearcă algele. S-ar putea să nu îți placă la început dar persistă și găsește un mod de a le prepara care să îți placă.

  • sare de mare sau sare grunjoasă romanească sau sare roz de Himalaya

  • carnea pe care o mâncați să fie dintr-o sursa organică

  • toate tipurile de fasole, există fasole de mai multe tipuri,culori și sunt foarte bune

  • uleiuri presate la rece

  • nuci și semințe crude

  • fructe uscate fără zahar

  • mâncați dulciuri care seamănă mai mult cu cele făcute în casă

  • ceaiuri fără arome și coloranți

Pentru a începe detoxifierea corpului trebuie să ținem seama și de alte aspecte precum cosmeticele pe care le folosim, detergenții și produsele din casă cu care spălam și dezinfectam, săpunurile și apa pe care o bem.

Produse de evitat :

  1. cosmeticele uzuale pline de arome, conservanți, chimicale

  2. produsele de curățat care de multe ori sunt toxice. Este și semnul TOXIC pe sticlă

  3. apa de la robinet

Produse care le înlocuiesc pe cele de mai sus:

  1. cosmetice organice și cât mai naturale, formate din uleiuri naturale, unturi de nuci și extracte de flori, fructe și ierburi.

  2. produsele de curățat organice

  3. apa filtrată sau energizată

Alte propuneri de luat în seamă, care ajută și susțin schimbarea dorită

  • încearcă mai multe tipuri de sport și alege unul care îți place și practica-l măcar o dată pe săptămână timp de 2-3 ore. Ai atâtea de ales, oferta este variată.

  • încearcă masajul și sauna. Sauna este un mod eficient de curățare a pielii și organismului de toxinele acumulate.

  • ieși și fă plimbări în parc sau stai pe iarbă.

  • învață să nu îți mai fie rușine de tine și să spui nu, să refuzi frumos.

  • ai mai multa încredere în forțele tale.

  • citește și cărți de dezvoltare personală, despre psihologia comportamentului uman

Cum trecem cu succes de acest pas ?

Pentru a trece de acest pas este nevoie să eliminam în proporție de cel puțin 85% din alimentele colorate cu roșu din lista de mai sus, iar celelalte să le reducem cât putem și să învățăm despre ele. Poți începe cu câteva din ele și treptat să le adaugi și pe celelalte pe lista de alimente eliminate.

Nu va fi decât o schimbare în alimentație, va fi și o schimbare în relația ta cu mâncarea și cu cei din jur. La acest pas majoritatea oamenilor înțeleg de ce alimentele din lista neagră ar trebui evitate, dar nu găsesc curaj și voință să o facă.

De-asemenea și relaționarea ta cu ceilalți se va schimba. Vei găsi mulți oameni circumspecți la adresa ta, unii care te vor vedea mai ciudat, alții care vor să te convingă că nu are sens ce faci și mai bine renunți, alții care te iau în râs destul de urât, și alții care o să te sâcâie în continuu cu multe întrebări. Nu renunța la ce ți-ai propus, chiar dacă ai căderi și mai guști din eu știu ce, adu-ți aminte de scopul tău și de faptul că tu alegi, tu decizi pentru tine, indiferent de orice se întâmplă și orice părere au ceilalți.

Când am luat hotărârea să facem aceasta schimbare, starea corpurilor noastre era precară și oboseala devenise cronică, ne-am spus “Hai sa experimentam și să vedem ce se întâmplă ! Dacă nu ne convine, putem oricând să ne întoarcem înapoi.”.

Pentru noi a fost dificil la început, mai ales cu părinții noștri. De fiecare dată când mergeam la ei, se punea masa ca la o petrecere, găteau pentru noi înainte să venim și ne așteptau fără să mănânce. Apreciez acest gest, pentru că știu că îl fac din dragoste și pentru că așa înțeleg ei să și-o exprime.

Dar pentru noi începea să fie problematic … ne era rușine să refuzam, și ne mai era și un pic de poftă, pentru că era făcut de ei și era mult mai curat gătit. Ne era greu să ne susținem punctul de vedere, pentru că încă învățam, de aceea nu vorbeam prea multe despre ce doream să facem.

Amândoi avem părinți care cresc animale în curte și eram învățați cu acest tip de carne și preparatele asociate (“Nu este legumă ca porcul”). Dar la acest pas a fost ușor, pentru că le spuneam să ne facă ceva cu pui sau un pește, și rezolvam fără explicații. La prăjituri și dulcețuri au fost câteva întrebări, pentru că nu știau cum să facă preparate fără zahar și li se părea greu să înțeleagă faptul că așa ceva este posibil.

Mult succes și voință, să ne vedem la pasul următor : PASUL 3.



Anunțuri publicitare
Celeste k. Godwin
Despre Celeste 242 de Articole
Bună dragă cititorule, mă numesc Celeste și promovez un stil de viață sănătos pentru corp, minte și suflet. Sunt o fire foarte curioasă și pătrunzătoare, cu o determinare puternică de a descoperi misterele lumii și de a explora necunoscutul. Dacă îți plac articolele mele dă-le mai departe, și nu ezita să îmi lași un mesaj.

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Înainte de a comenta citește regulile de inserare comentarii.

1100 caractere disponibile

  1. Iti citesc toate retetele, articolele cu mare placere! Felicitari! La fel ca intotdeauna, si aceasta postare este foarte cuprinzatoare :)