Reţete raw vegan

Prăjitură de dovleac cu fistic

Plăcinta este un preparat simplu și care vine din depărtare, din vremuri în care acestea erau făcute în sobă sau în cuptorul ars de foc, în bătătura fiecărei case românești. Acum plăcintele arată cu totul altfel și conțin de obicei elemente prelucrate deja, care sunt cumpărate gata făcute, și apoi doar folosite, cum ar fi de exemplu aluatul sau chiar și umplutura. [...]
Reţete raw vegan

Prăjitură CocoNegreSa

Noaptea este de-abia la început, și un strop de culoare și lumină se ivește din spatele unui perete umbrit de întuneric. O flacără tremură și se înalță în sufletul tău, în timp ce pășești cu pași ușori și ezitanți spre acea lumină, care speri șă îți ofere eliberare și cunoaștere. Ce oare mă așteaptă în locul nevăzut din zare ? Să mă apropii sau nu, gândește mintea, [...]
prajitura raw vegan caramela
Reţete raw vegan

Prăjitură delicioasă Caramela

Un zâmbet fugar, pe o bancă în parc, sau o privire pătrunzătoare într-un moment de neuitat ne trezesc emoții intense și zămislesc vise pline de dorințe noi și legături infinite. Nici un gust nu ne duce la extaz precum gustul dulce, acesta ne deschide către iubire și ne promite aventură. Ne dorim ceva dulce atunci când ne simțin descurajați, deprimați [...]
desert raw înghețată
Reţete raw vegan

Bulgăraşi de nea zmeuraţi

Suntem aproape de iarnă, de sărbători și încep deja să mă gândesc la zăpadă :). Această rețetă a venit ca inspirație atunci când m-am gândit la aceasta perioadă, forma prăjiturelelor este de steluțe și bulgărași de nea. Zmeura nu este din peisajul de iarnă, dar fiind congelată se potrivește bine. Chiar dacă este [...]
Reţete raw vegan

Tarte umplute cu gem de merişor si cireşe

Tartele sunt un tip de dulce care aduce un contrast de textură între tăria și crocantul de la exterior și moliciunea gemului sau cremei ce se găsește la interior. Ele sunt foarte apreciate din cauza gusturilor și senzațiilor ce pot fi create din punct vizual artistic și gustativ olfactiv. POt veni în toate culorile și mărimile, de la foarte mici [...]